Recent am citit…

Recent am citit o carte exceptionala, prima carte scrisa de Orhan Pamuk pe care am citit-o. Istanbul, o carte de memorii, cu recenzii foarte bune. Dar nu despre recenzii e vorba aici, nici critic literar nu sunt, e strict o parere si o recomandare. Chiar se merita a fi citita. (Ok, chiar e nevoie sa inchid televizorul ca sa continui. Gata.) Orhan Pamuk e un scriitor care te captiveaza de la primele pagini, cand inca nu stii exact ce vrea el de la cartea asta, sau ce vrei tu. E un fel de jurnal, impletit cu date exacte despre Istanbul, despre calatori occidentali si parerile lor despre oras, toate impletite armonios (desi suna a cliseu demn de folosit in orice comentariu literar, dar chiar asa e). Unde vreau sa ajung ? La faptul ca ceea ce se intampla in Istanbul este extrem de asemanator cu ceea ce se intampla la noi, ca nu avem nimic occidental in noi. Nici noi, nici orasul. Ca acolo, ca si aici, sunt sau au fost in cautarea occidentului, tot ce vine din vest e bun. Istanbulul lui si turcii lui sunt melancolici, dar e ceva ereditar. (am o vaga impresie ca nu asta e cuvantul pe care il cautam). Chiar si calatorii din Occident simt aceasta melancolie, toti sunt in cautarea ei. Interesant e faptul ca Orhan Pamuk traieste de aproximativ 50 de ani in acest oras melancolic, „in alb negru” dupa cum el insusi il numeste. 

Intr-unul din capitolele sale, in care selecteaza diverse articole de ziar din secolul trecut, nu poti sa nu iti dai seama ca acele articole s-ar putea referi fara nicio problema la realitatea romaneasca. Ca de exemplu : „Daca vom circula pe strazi ori prin piete respectand regulile de circulatie, la fel ca in Occident, nu asa cum ne vine noua, vom scapa de haosul care domneste in jur. Daca o sa ma-ntrebati insa cate persoane din acest oras cunosc regulile de circulatie, asta este alta poveste…” Familiar, nu ? Cum este de asemenea cunoscut si adevarat si in cazul nostru faptul ca, vinovate pentru peisajul urban sunt lenea si ignoranta.

Orhan Pamuk afirma ca frumusetea unui oras nu poate fi perceputa decat de cei care nu traiesc in el, cei straini orasului. Interesanta teorie ce ma duce cu gandul la relatia pe care o am eu cu anumite orase. Fata orasul meu natal, Buzaul (bineinteles, nu poate fi comparat cu Istanbulul, nici vorba) putine lucruri bune imi vin in minte. E un oras cenusiu, mic, fara mari atractii (fara atractii deloc, tinand cont ca nici macar teatru nu avem, sau un muzeu) pe care abia astept sa-l parasesc. In schimb, imi place orasul pe care mama l-a displacut toata viata ei si pe care l-a lasat cu cel mai mare drag. Imi e drag Radautiul, mic, ingrijit, fara nenumaratele blocuri comuniste, mai poetic si care te indeamna la plimbari luungi. Poate ca si copiiilor mei le va placea Buzaul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s