Cred că clasa a12a îmi dăunează profund. Încerc şi eu de câteva zile să scriu ceva, acolo, o chestie. Nimic. Pauză. Blanc. Ştiu că un blog nu e echivalentul unui jurnal (cel puţin nu asta am vrut eu aici) dar azi am să fac o excepţie, scriind despre acest minunat an. De fapt, cred că am să scriu şi de-acum încolo impresiile mele, pe măsură ce se acumulează, despre acest an. Ca să-mi aduc aminte… mai încolo. (vis naiv că acest blog va rămâne până mai „încolo”, orice ar însemna acest „încolo”) Că până la urmă, timpul îţi creează impresia că în trecut era mai bine, îţi şterge amintirile rele, aşa că e mai bine să le scrii. Şi cum mie mi-e lene să scriu „normal” (a se citi „pe un caiet”)… Plus că observ că încep să mă obişnuiesc şi cu diacriticele – am şters doar la jumătate din cuvintele care se scriau cu diacritice, literele pe care din instinct le-am scris fără – ceea ce nu poate fi decât de bine.

Să trecem la treabă. Deeci, am ajuns şi în noiembrie. Deja lucrurile devin serioase. Se îngroaşă gluma şi se simte oboseala. Dacă la mine e aşa, nu vreau să ştiu (dar, tot ştiu) cum e la mate-info şi bio-chimie. Ideea e că, toată lumea spune că într-a 12a te concentrezi pe ce-ţi trebuie la Bac şi/sau admitere şi că în rest e ok. Profii te lasă într-un fel în pace. Fals, fals, fals. Ţi se cer o mulţime de lucruri la o mulţime de materii. Şi la un moment dat devine stresant şi obositor. Ca acum. Deja la 9 te ia somnul, ai vrea să te culci, dar nu prea; dacă mai ai şi majorat în vreun weekend, sau vreo nuntă, deja a doua zi eşti „dead man walking” (apropo, The Script au avut un cântec numit astfel cu mult înainte de piesa lui Smiley. sau mă rog, înainte. nu că aş avea ceva cu Smiley) Revenind. La asta se mai adaugă şi pregătirile… Şi măcar la noi cei care ne-am ales să dăm la ceva din aria noastră, mai e cum mai e, dar la cei care de la filo dau la Medicină sau de la mate-info la Drept, mi se pare că e prăpăd. Personal, trăiesc într-o plictiseală continuă, o plictiseală stresantă, apăsătoare, ce să mai, am trăiri de mică simbolistă. Zilele trec ba repede, ba extrem de lent, total anapoda. Şi oricât de mult aş vrea să recuperez în weekend şi să doorm (e tot ce-mi doresc. sau aproape) mult, nu pot. La 8 dimineaţa, în cazul cel mai fericit, se poate şi 7, dar şi câte-un 10 răzleţ, deschid ochii şi aia e. Dar măcar mă trezesc fără alarmă. E şi asta ceva.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s