Notă

Ajungem în luna februarie şi evident, lumea se axează pe ziua de 14, ca şi cum asta ar fi singura zi din februarie care contează. De ce? De ce ne trebuie o zi în care să-i demonstrăm celuilalt (după caz şi gen) cât de mult îl iubim? Nu se presupune că dacă tot suntem într-o relaţie cu persoana respectivă ţinem la ea (măcar)? Şi cum funcţionează asta: într-o zi te achiţi de restul „greşelilor” făcute într-un an şi după gata, revenim la normal? 

Societate de consum. Sărbătoarea asta a fost… readusă la viaţă din acest motiv. Reducerile se terminaseră, până la Paşte mai era mult… Trebuia ceva ca să mai mişte piaţa. Şi lumea a picat în plasă. Deşi eu tot nu înţeleg de ce trebuie să cumperi cadouri cu ocazia asta. (se aplică şi reversul; a nu se înţelege că eu vreau să mi se cumpere cadou(ri) , dar eu să nu cumpăr) Şi mai ales cadouri atât de scumpe cum se practică în ziua de azi. Plus că sărbătoarea asta nici nu e a noastră. 

Că tot veni vorba de „zile ale îndrăgostiţilor”, catalanii au o tradiţie foarte simpatică. Au şi ei un Sant Jordi (nu mai ştiu exact pe cât este), băiatul îi cumpără fetei o floare (un trandafir, de regulă) şi fata o carte. Nu că-i mai simpatic? 

 

Ce ti-e viata asta… Te lupti, te zbati sa devii cineva, sa lasi ceva in urma ta si tocmai la final (asta daca ai noroc) viata iti da un pumn, o lovitura sub centura de nici tu nu mai stii cine esti sau pentru ce te-ai chinuit. Ajungem la fel de neajutorati ca la inceput, dar nimeni nu mai are atata rabdare cu noi ca atunci…

Groaznic sentimentul acela cand vrei cu tot dinadinsul sa faci ceva si totusi nu poti. Asa sunt eu acum. Vreau sa scriu si nu pot. Vorba lui Ghita (ca tot vine simularea) „ce sa fac daca e in mine ceva mai puternic…” decat mine insumi parca era continuarea. Ca sa vezi. Daca inveti un comentariu si nu il mai repeti luni intregi, il uiti.
In orice caz, nu asta voiam sa scriu. Clasa asta a XIIa te seaca de puteri. Si de inspiratie. Inainte aveam chef de scris. Orice, numai scris sa fie. Acum, pauza.
Nu mi-am dorit ca acest blog sa ajunga un jurnal si sper ca asta sa fie o faza trecatoare. Sau poate ca nu am nimic de zis in general. In orice caz, trebuie sa scriu. Cat mai mult. E benedic exercitiul asta din multe puncte de vedere. Si daca n-o sa am inspiratie de altceva, o sa scriu si pagini de jurnal. Dar asta poate maine, ca acum imi e mult prea somn.